Intre artisti exista Kim Ki Duk. Este tot ce trebuie sa fie un regizor si mai mult. Idei pe care nu si le poate imagina nimeni cum nu poate concepe ceea ce nu exista. Well, he's kinda got it all. Fiti atenti:
"Time"
"Spring,summer,fall,winter and...spring"
"Samaria"
"3-iron"
"The Bow"
Povestile din filmele lui sunt tot atat de reusite iar daca se poate plusa, soundtrack-urile demne de Badalamenti sau Mansell.
Daca multora ni se pare un regizor original si de mare viitor sunt sigur ca e putin spus. Atat doar...sa nu ajunga in State.
Ce urmeaza este un eseu adaugat la cateva luni dupa postarea de mai sus. Analiza proprie a creatiei regizorului:
Kim ki Duk este unul din cei mai originali regizori de film ai ultimilor ani, in special datorita tehnicii particulare de a picturaliza imaginea cu atentia pentru detaliu a unui artist plastic. De altfel, a si studiat pictura, pentru ca mai apoi sa se reorienteze catre cinematografie si sa devina un adevarat jongleur inter-arte .Ce aduce el deosebit in realizarea filmelor este nu numai tehnica fotografica de prezentare a personajelor in actiunile lor ci si tematicile inovatoare, uneori tabu, pe care le trateaza (prostituia infantila in Samaria sau Birdcage Inn, chirurgia plastica in Time, relatia bolnavicioasa dintre o infanta si un mentor in The Bow etc). Deasemenea, modul in care isi contureaza personajele feminine este cu totul particular, ele detinand o karma aproape supranaturala cu care subjuga imperceptibil barbatii; insusire ce zace ascunsa in ambalaje fizice aparent nepotrivite cu spiritualitatea pe care o gazduiesc. Iele si zeite in esenta, sunt totusi supuse profanului masculin care le desacralizeaza uneori pana la anihilare.. Kim ki Duk le ascunde puterea mult superioara sub masti ale depravarii, delasarii sau slabiciunii. Departe de a fi aceasta unica tema a productiilor regizorului sud-coreean (desi cu siguranta cea mai importanta), el propune spectatorului analiza unor subiecte ca transformarea naturii umane cu varsta, aspiratia spre divinitate, arta, singuratatea sau dragostea.
Kim ki Duk este deasemenea unul din cei mai prolifici creatori de arta cinematografica . Creatorul realizeaza nu mai putin de 14 filme in 13 ani, incepand cu « Crocodile » in 1996 si ajungand cu « Breath » in 2007, dintre toate acestea, cele mai apreciate de public si critici fiind « Samaria », « Spring, summer, fall, winter and spring », “3-Iron”, “The Isle” si “The Bow”.
Stilul pictural al lui Kim ki duk atinge apogeul compozitional in « Spring summer.... », unde povestea unui maestru Zen si a ucenicului sau descrie circularitatea vietii impartita (dupa cum inca din titlu este sugerat) in anotimpuri succedandu-se ca si varstele omului, in pasi catre cunoasterea si intelegerea lumii inconjuratoare, experiente castigate atat in singuratatea templului in care locuiesc cei doi cat si in lumea exterioara spre care ucenicul alearga atras de ispita feminina venita sa dezechilibreze perfectiunea. In final ciclul se reia cu noi protagonisti, urmand ca toate cele intamplate sa se repete la infinit, gratie naturii omului, mereu repetitiv in lupta dintre aspiratia catre ideal si pierderea lui pe drumul cunoasterii.
O alta tema spre care ne atrage Kim ki Duk este cea a implinirii omului traind vietile altora. « 3-Iron », unul dintre cele mai premiate filme ale sud-coreanului, alaturi de « Spring summer », descrie aventura unui tanar care traieste in fiecare zi intr-o casa straina, din care nu-si insuseste decat personalitatea locului, pentru ca atunci cand o intalneste pe Ea sa o atraga catre modul lui de viata, sa-i ofere protectie si dragoste.
De remarcat ca aici, ca si in toate filmele sale, Kim ki Duk uimeste prin lipsa reala de dialog intre personaje ; el construieste caractere si actiuni prin genialitate vizuala. Imaginile tin loc de cuvinte in orice imprejurare si rar este nevoie de vorbe, poate doar pentru a aminti privitorului ca personajele sunt oameni si nu idei.
Stilul lui Kim ki Duk are o mare inclinatie spre violenta, motiv ce se naste din realitatea sociala asiatica, dupa cum insusi regizorul aminteste ; « The Coast Gurad », « Bad Guy », sau « Samaria » contin momente exagerate de violenta, toate avand ca rol exacerbarea trairilor privitorului odata cu cele ale personajelor implicate.
O alta caracteristica a artei sud-coreanului este alternanta intre realitate si fictiune. Filmele sale incep povesti de viata realiste pentru ca pe parcursul desfasurarii actiunii, in mod imperceptibil, totul sa se transforme in metafore si alegorii ce se succed complet firesc, trasand conturul naratiunii cu linii abstracte ingrosate si uimind prin spectacolul impletirii fara cusur a realitatii palpabile cu un suprarealism retusat excesiv, pana la perfectiune.
Kim ki Duk realizeaza inca o capodopera cinematografica cu filmul “The Bow”, in care reia mitul Lolitei lui Nabokov, sacralizandu-l pana la a ilustra actul sexual intre soti ca impreunare a fetei cu spiritul sotului sau. Asemenea viziuni ale cineastului asupra aspectelor fundamentale ale vietii i-au atras o deplina si binemeritata recunostinta din partea publicului larg si a criticii de specialitate. Kim Ki duk nu este un regizor arhi-premiat, pozitionandu-se inca in anticamera cinematografiei universale. Nu ar fi prima data cand marii creatori sunt lasatti in zona minorului insa ramane publicului onoarea de a tributa pe acest vizionar al cinematografiei orientale .
