29 septembrie 2007

Kim Ki Duk - Imagine


Intre artisti exista Kim Ki Duk. Este tot ce trebuie sa fie un regizor si mai mult. Idei pe care nu si le poate imagina nimeni cum nu poate concepe ceea ce nu exista. Well, he's kinda got it all. Fiti atenti:

"Time"


"Spring,summer,fall,winter and...spring"





"Samaria"





"3-iron"





"The Bow"



Povestile din filmele lui sunt tot atat de reusite iar daca se poate plusa, soundtrack-urile demne de Badalamenti sau Mansell.
Daca multora ni se pare un regizor original si de mare viitor sunt sigur ca e putin spus. Atat doar...sa nu ajunga in State.

Ce urmeaza este un eseu adaugat la cateva luni dupa postarea de mai sus. Analiza proprie a creatiei regizorului:

Kim ki Duk este unul din cei mai originali regizori de film ai ultimilor ani, in special datorita tehnicii particulare de a picturaliza imaginea cu atentia pentru detaliu a unui artist plastic. De altfel, a si studiat pictura, pentru ca mai apoi sa se reorienteze catre cinematografie si sa devina un adevarat jongleur inter-arte .Ce aduce el deosebit in realizarea filmelor este nu numai tehnica fotografica de prezentare a personajelor in actiunile lor ci si tematicile inovatoare, uneori tabu, pe care le trateaza (prostituia infantila in Samaria sau Birdcage Inn, chirurgia plastica in Time, relatia bolnavicioasa dintre o infanta si un mentor in The Bow etc). Deasemenea, modul in care isi contureaza personajele feminine este cu totul particular, ele detinand o karma aproape supranaturala cu care subjuga imperceptibil barbatii; insusire ce zace ascunsa in ambalaje fizice aparent nepotrivite cu spiritualitatea pe care o gazduiesc. Iele si zeite in esenta, sunt totusi supuse profanului masculin care le desacralizeaza uneori pana la anihilare.. Kim ki Duk le ascunde puterea mult superioara sub masti ale depravarii, delasarii sau slabiciunii. Departe de a fi aceasta unica tema a productiilor regizorului sud-coreean (desi cu siguranta cea mai importanta), el propune spectatorului analiza unor subiecte ca transformarea naturii umane cu varsta, aspiratia spre divinitate, arta, singuratatea sau dragostea.
Kim ki Duk este deasemenea unul din cei mai prolifici creatori de arta cinematografica . Creatorul realizeaza nu mai putin de 14 filme in 13 ani, incepand cu « Crocodile » in 1996 si ajungand cu « Breath » in 2007, dintre toate acestea, cele mai apreciate de public si critici fiind « Samaria », « Spring, summer, fall, winter and spring », “3-Iron”, “The Isle” si “The Bow”.
Stilul pictural al lui Kim ki duk atinge apogeul compozitional in « Spring summer.... », unde povestea unui maestru Zen si a ucenicului sau descrie circularitatea vietii impartita (dupa cum inca din titlu este sugerat) in anotimpuri succedandu-se ca si varstele omului, in pasi catre cunoasterea si intelegerea lumii inconjuratoare, experiente castigate atat in singuratatea templului in care locuiesc cei doi cat si in lumea exterioara spre care ucenicul alearga atras de ispita feminina venita sa dezechilibreze perfectiunea. In final ciclul se reia cu noi protagonisti, urmand ca toate cele intamplate sa se repete la infinit, gratie naturii omului, mereu repetitiv in lupta dintre aspiratia catre ideal si pierderea lui pe drumul cunoasterii.
O alta tema spre care ne atrage Kim ki Duk este cea a implinirii omului traind vietile altora. « 3-Iron », unul dintre cele mai premiate filme ale sud-coreanului, alaturi de « Spring summer », descrie aventura unui tanar care traieste in fiecare zi intr-o casa straina, din care nu-si insuseste decat personalitatea locului, pentru ca atunci cand o intalneste pe Ea sa o atraga catre modul lui de viata, sa-i ofere protectie si dragoste.
De remarcat ca aici, ca si in toate filmele sale, Kim ki Duk uimeste prin lipsa reala de dialog intre personaje ; el construieste caractere si actiuni prin genialitate vizuala. Imaginile tin loc de cuvinte in orice imprejurare si rar este nevoie de vorbe, poate doar pentru a aminti privitorului ca personajele sunt oameni si nu idei.

Stilul lui Kim ki Duk are o mare inclinatie spre violenta, motiv ce se naste din realitatea sociala asiatica, dupa cum insusi regizorul aminteste ; « The Coast Gurad », « Bad Guy », sau « Samaria » contin momente exagerate de violenta, toate avand ca rol exacerbarea trairilor privitorului odata cu cele ale personajelor implicate.
O alta caracteristica a artei sud-coreanului este alternanta intre realitate si fictiune. Filmele sale incep povesti de viata realiste pentru ca pe parcursul desfasurarii actiunii, in mod imperceptibil, totul sa se transforme in metafore si alegorii ce se succed complet firesc, trasand conturul naratiunii cu linii abstracte ingrosate si uimind prin spectacolul impletirii fara cusur a realitatii palpabile cu un suprarealism retusat excesiv, pana la perfectiune.

Kim ki Duk realizeaza inca o capodopera cinematografica cu filmul “The Bow”, in care reia mitul Lolitei lui Nabokov, sacralizandu-l pana la a ilustra actul sexual intre soti ca impreunare a fetei cu spiritul sotului sau. Asemenea viziuni ale cineastului asupra aspectelor fundamentale ale vietii i-au atras o deplina si binemeritata recunostinta din partea publicului larg si a criticii de specialitate. Kim Ki duk nu este un regizor arhi-premiat, pozitionandu-se inca in anticamera cinematografiei universale. Nu ar fi prima data cand marii creatori sunt lasatti in zona minorului insa ramane publicului onoarea de a tributa pe acest vizionar al cinematografiei orientale .

Cocorosie - jocul reginelor


Daca va era dor de reginele din "REM"-ul lui Cartarescu sau de orice personaj-copil din filmele horror ale anilor 2000, le-am gasit pe toate pentru voi; intruchiparea auditiv-vizuala a unor dementze regizate(?) si imbracate intr-o nepasare ludica de neimaginat.
Mi-au trebuit 3 albume si cateva ore lungi sa realizez ca ceea ce nu e bine la trupa asta (si cu siguranta ceva e teribil de nelalocul lui)e chiar elementul ce da originalitate conceptului si pentru care probabil au ajuns pana la urechile noastre : jucariile, in nesfarsita mixtura de zgomote ce dor.Si cu siguranta vocile. Coco si Rosie se joaca de-a dreptul macabru.Ma bucur ca le-am cunoscut dar nu mai pot.

Charlotte Gainsbourg - 5.55

Charlotte are un album important si doua in total. "5.55" este superb. Catalin Stefanescu ar face sigur o emisiune cu ea pentru ca le are pe toate; e in primul rand actrita (filmografie destul de stufoasa si nu doar punctual importanta), canta minunat cele cateva piese pe care le-a lucrat cu multa lume "buna" din muzica europeana si pare ca aduce putin la chip cu Sophie Marceau, ceea ce ma face sa dau 10 cu felicitari:) Incercati sa gasiti albumul (spun asta la fiecare post? mi se pare firesc...) si daca vocea aduce cu "je t'aime..moi non plus", explicatia e ca Jane Birkin este chiar mama Charlottei.

Un live rar si definitoriu:
Charlotte Gainsbourg - Everything I Cannot See

28 septembrie 2007

Alexandrina - la femme qui t'aime

Si iata preferinta nr 1 din tara: Alexandrina Hristov este revelatia underground a momentului (meu); abia pregateste albumul de debut dar netul e full de piesele ei in variante demo.De concerte s-au bucurat doar bucurestenii cu varf si indesat;sa vedem totusi cand va iesi din triada Bucuresti-Cluj-Timisoara(?) si se va arata "publicului larg". Este o artista de mare originalitate, cu versuri impresionante si pian extatic. Sa vedem daca, chiar si atunci cand va fi cunoscuta de toata lumea, va sti sa pastreze ideea de non-compromisuri cu care pleaca si se fac auziti atatia artisti valabili, dar care se pierd pe drum in moduri josnice (citez decaderea lui Tudor Chirila prin alipire-i de Raicu si a Paulei Seling prin participarea activa la nuntile unor cetateni de neamintit). Asadar, traim timpuri in care, nu-mi place s-o spun, omul de cultura nu mai poate avea incredere in artistii lui, stand mereu cu teama ca ar putea sa-i piarda sufleteste luand cu ei atata pasiune de fan. Eu sunt convins ca Paula regreta gestul desi o neaga pe site-ul propriu; amintesc cum considera ea o victorie a muzicii culte ceea ce a facut, parerea-mi fiind ca s-a repurtat o victorie a alora asupra noastra. Sa ne rugam deci, ca Paula sa nu se repete si ca Alexandrina Hristov (pe care va invit sa o pecetluiti in continuare) sa-si vada de drumul firesc si curat pe care a pornit cu muzica si pictura ei. Daca doriti detalii, vizitati www.alexandrina.ro si admirati. Pana atunci, ochii mari si urechile sus:

27 septembrie 2007

Dan le sac vs Scroobius Pip

Hai sa-l pun si pe tipul asta aici pentru ca il consider genial prin mesaj.
"Thou shalt always kill".Subliminal? Nu. Doar extraordinar de atractiv, pe o cale neurmata de la "The United States of Whatever" a lui Liam Lynch. Ideea cu versurile scrise dedesubt, fara de care nu e suficienta prezentarea conceptului de fata, are copyright rekabu.blogspot.com. So, thou shalt listen to this guy:


thou shalt not steal if there is direct victim
thou shalt not worship pop idols or follow lost prophets
thou shalt not take the names of johnny cash, joe strummer, johnny hartman, desmond decker, jim morrison, jimi hendrix or syd barret in vain
thou shalt not think that any male over the age of 30 that plays with a child that is not their own is a peadophile
some people are just nice
thou shalt not read nme
thou shalt not stop liking a band just because they’ve become popular
thou shalt not question stephen fry
thou shalt not judge a book by it’s cover
thou shalt not judge 'lethal weapon' by danny glover
thou shalt not buy coca-cola products
thou shalt not buy nestle products
thou shalt not go into the woods with your boyfriend’s best friend, take drugs and cheat on him.
thou shalt not fall in love so easily
thou shalt not use poetry, art or music to get into girls’ pants
use it to get into their heads
thou shalt not watch 'hollyokes'
thou shalt not attend an open mic and leave before it’s done just because you’ve finished your shitty little poem or song you self-righteous prick
thou shalt not return to the same club or bar week in, week out just ‘cause you once saw a girl there that you fancied but you’re never gonna fucking talk to
thou shalt not put musicians and recording artists on ridiculous pedestals no matter how great they are or were

the beatles were just a band
led zeppelin - just a band
the beach boys - just a band
the sex pistols - just a band
the clash - just a band
crass - just a band
minor threat - just a band
the cure - just a band
the smiths - just a band
nirvana - just a band
the pixies - just a band
oasis - just a band
radiohead - just a band
bloc party - just a band
the arctic monkeys - just a band
the next big thing - just a band

thou shalt give equal worth to tragedies that occur in non-english speaking countries as to those that occur in english speaking countries
thou shalt remember that guns, bitches and bling were never part of the four elements and never will be
thou shalt not make repetitive generic music
thou shalt not make repetitive generic music
thou shalt not make repetitive generic music
thou shalt not make repetitive generic music

thou shalt not pimp my ride
thou shalt not scream if you wanna go faster
thou shalt not move to the sound of the wickedness
thou shalt not make some noise for detroit
when i say 'hey' thou shalt not say 'ho'
when i say 'hip' thou shalt not say 'hop'
when i say, he say, she say, we say, make some noise kill me
thou shalt not quote me happy
thou shalt not shake it like a polaroid picture
thou shalt not wish you girlfriend was a freak like me
thou shalt spell the word 'pheonix' p-h-e-o-n-i-x not p-h-o-e-n-i-x, regardless of what the oxford english dictionary tells you
thou shalt not express your shock at the fact that sharon got off with Bradley at the club last night by saying 'is it'

thou shalt think for yourselves
and thou shalt always thou shalt always kill

25 septembrie 2007

Bjork

Mai mult decat va dicta muzica tonul surfing-ului meu interarte, va dicta Bjork tonul muzicii. Pentru ca puterea originalitatii unui artist ca ea asupra celor din jur anuleaza orice incercare a acestora din urma de a isi separa corect opiniile subiective de cele obiective, iar acest fapt este, de buna seama, o slabiciune. Oricum, prin asta nu voi converti pe nimeni la muzica buna, iar cine e into it deja, este un om cu opinii proprii. Deci, iertata-mi fie placerea de a elogia si aduce in scena "printesa gheturilor", BJORK!